Drumul spre o identitate palestiniana autentica
Privind inapoi la copilaria petrecuta in Ohio, Dabis povesteste cum miscarea si restrictiile au fost mereu parte din viata sa. La opt ani, ea si familia au fost oprite pentru 12 ore de soldatii israelieni la un punct de trecere al borderelor, in drum spre Cisiunile West Bank din Iordania. Aceasta experienta i-a aratat ca palestinienii au fost dintotdeauna nevoiti sa calatoreasca altfel, cu obstacole de tip asediu, puncte de control, permise si restrictii de viza. Crescuta in Statele Unite, a simtit ca acasa nu insemna doar un loc, ci o senzatie: vocea mamei la telefon, partenerul de viata, senzatia de a zbura la 30.000 de picioare, atmosfera din New York, locul in care isi tine acum activitatea. „Aceste teme mi-au conturat cariera de regizoare,” spune ea, explicand cum toate acestea au alimentat dorinta de a spune povestile noastre autentice.
In interviuri ulterioare, Dabis subliniaza ca plecarea din Gaza in calitate de student a insemnat atat o amintire a ceea ce se pierduse, cat si o sursa de rezilienta pentru diaspora palestiniana. „Plecarea a fost o reamintire a unei pierderi, dar si un liant pentru comunitatile noastre aflate departe de casa,” rememoreaza regizoarea, iar acest sens de conectare a radacinilor sa se pastreze a ramas o forta motivatoare in munca ei.
Relocarea productiei si redefinirea spatiului fictional
Initial proiectata ca filmare in Palestina la finalul anului 2023, productia a fost nevoita sa se mute dupa evenimentele din octombrie. Echipa a construit decoruri in Cipru, Grecia si Iordania, iar filmarile s-au desfasurat intr-un lagar de refugiati, intr-o zona vizavi de Cisiunile West Bank. Pentru Dabis, relocarea a devenit un „test spiritual” care a cerut transformarea fiecarui obstacol intr-o oportunitate de expresie. Ea a gasit in aceasta mutare posibilitatea de a „gasi Palestina oriunde, dar nu in Palestina,” o idee pe care o explica ca pe un efort de a restitui sensul istoriei si traumei prin spatii diferite, dar conectate la acelasi nucleu emotional.
Pe langa provocarile logistice, echipa a trebuit sa regandeasca ambianta filmului pentru a reflecta o perspectiva autentica asupra traumei transmise pe mai multe generatii. Intr-un manifest despre destinul personajelor, Dabis a subliniat ca schimbarile de locatie i-au fortat creativitatea sa creasca, iar rezultatul a fost o naratiune profund umana despre rezilienta familiei si a comunitatii Palestinei de peste mari si continente.
Intre doliu si bucurie: filmul ca forma de rezistenta
Ziua premiilor, de exemplu, poate parea o sarbatoare in lumina devastarii din Gaza, insa Dabis spune ca bucuria pe scena festiva poate coexista cu durerea din teren. „A fi bucuros este o forma de rezistenta,” afirma regizoarea, adaugand ca scopul ei este sa depaseasca usile inchise dintr-o industrie adesea reticenta in a promova naratiuni palestiniene, continuand sa exploreze diviziunile impuse de granite. Proiectul viitor al acesteia va aborda o poveste de dragoste intre un cuplu de imigranti din SUA, despartiti de interdictia musulmana din timpul primului mandat al lui Trump, continuand sa examineze complexitatea identitatii si a mobilitatii.
Dabis isi aminteste apoi de Palestina ca spatiu care nu mai este doar un teren—este o stare de spirit: „Briza aceea, aerul cald ce patrunde ferestrele in timpul verii, mirosul pamantului — exista ceva visceral in el,” spune ea. Asemenea amintiri hranesc filmul, ceea ce o motiveaza sa isi asume riscuri creative si sa impinga actorii, echipa si publicul spre o intelegere mai profunda a distantelor fizice si a celor emotionale.
In interviul de mai jos, Dabis, care a lucrat si la seriale precum Ramy si Only Murders in the Building, reflecta asupra exilului, sensului de acasa si provocarilor intalnite in realizarea unui film in atelierul sau creativ, toate in timp ce All That’s Left of You este prezent in selectii limitate in salile din Statele Unite.
Conform interviului acordat de Zahra Hankir pentru Conde Nast Traveler.
