O intalnire care a schimbat destinul
Adoptarea lui Alexandru Cazzaniga, italian de origine romana, a venit ca rezultat al unei conversatii neasteptate purtate in jurul unui zbor spre Milano. „Totul a fost o coincidenta a destinului. Tatal meu, la acea vreme, era consilier regional pentru industriile mici si mijlocii din Lombardia, deci calatorea mult in lume. In acea perioada, in ianuarie, era in China, iar la intoarcere trebuia sa faca escala la Bombay si apoi sa zboare de la Bombay la Milano. La Bombay a luat un avion aproape gol; era 9 ianuarie 1991. Tatal meu s-a retras in spate ca sa se odihneasca impreuna cu echipa lui, iar mama mea a stat singura, intr-o alta zona, intr-un loc mai confortabil. La imbarcare s-au asezat langa ea doua calugarite, fiecare cu copii in brate, iar una dintre ele purta valul alb cu dunga albastra. Era micuta, firava, putin trecuta de prima tinerete. Avionul fiind aproape gol, s-a asezat langa mama mea si timp de opt ore mama mea inca nu isi explica cum a putut vorbi opt ore in engleza cu aceasta calugarita. Era Maica Tereza din Calcutta.”, spune Alexandru pentru Antena 3 CNN.
Potrivit sau, mesajul transmis de Maica Tereza a fost decisiv pentru decizia care urma sa schimbe doua destine simultan. „Au vorbit mult, iar la final ea i-a spus, printre altele: «Sunteti o familie profund umana, speciala, cu valori puternice si puteti face un gest extraordinar de mare umanitate. Mergeti in Romania, o tara din pacate greu incercata de dictatura lui Ceausescu in acea perioada, ianuarie 1991. Multi copii sunt in orfelinate, fie din alegere, fie pentru ca parintii nu le pot oferi un viitor linistit. Daca vreti sa faceti acest gest de adevarata umanitate, de ajutor si de speranta pentru acei copii, va invit cu adevarat sa faceti acest gest de adevarata umanitate, pentru ca aveti acest caracter, aceasta umanitate in priviri si acest mod de a fi. Sunteti oameni cu adevarat speciali.»”
Din orfelinat in familia italiana: momentul adoptiei
Decizia de adoptie a venit rapid dupa intoarcerea la Milano. „Din acel moment, parintii mei, imediat ce s-au intors la Milano, au depus cererea de adoptie si, in mod magic, stiind cat de lungi sunt procedurile birocratice pentru acest tip de cerere, totul s-a rezolvat in doua-trei saptamani. Un lucru incredibil. Au mers la final de ianuarie, pe 24–25 ianuarie, la orfelinat, in 1991, o coincidenta in cadrul unei coincidente.”
In intalnirea din orfelinat s-a creat un legamant emotional puternic. „Mama mea le-a spus: 'Avem nevoie de un copil care sa necesite nu doar ingrijiri medicale, ci si multa afectiune, dragoste si atentie.' Atunci m-au chemat si a existat un moment foarte intens intre mine si mama mea. M-am aruncat spre ea, ca si cum as fi cerut iubire, ajutor, ca si cum as fi spus: 'Luati-ma.' Aveam patru ani si jumatate. A fost un moment foarte puternic, apoi in urmatoarea luna ai mei au venit adesea in Romania de la Milano si ca sa imi aduca dulciuri, mancare, dar mai ales sa construiasca o relatie, dupa acea intalnire cand mi-au spus „da” si, pas cu pas, dupa o luna, pe 25 februarie 1991, m-au luat si m-au dus in Italia.”
Adoptia ca inceputul unei calatorii spre sportul global
Amintirile din copilarie raman intense, iar povestea continua cu modul in care destinul a orchestrat o cale catre o recunoastere internationala. „Stateam jos, pe podea, in fata unei usi sau a unui perete, seara lasati acolo. Nu aveau personal, deci eram lasati singuri. Ne imaginam tot felul de lucruri la acea usa: cine va veni, ce se va intampla, asteptand pur si simplu trecerea timpului. Barele paturilor erau ca niste gratii de inchisoare, din fier, inalte, astfel incat nu puteai iesi. Camerele erau foarte aglomerate, cu multe paturi, plansete, tipete.”
Interesul international pentru destinul sau a venit in mod neasteptat, atunci cand a fost evaluat pentru a purta torta olimpica. „Nu am candidat, dar nu pentru ca nu era un act frumos sa iti depui candidatura, ci pentru ca am considerat ca cei care candideaza trebuie sa fie oameni mai sportivi, mai calificati, ca existau alte persoane cu mai multe caracteristici in acest sens decat mine. Insa, in mod incredibil, pe 7 noiembrie am primit un apel. (...) 'Stim ca sunteti o persoana cu reputatie inalta, credibilitate in Italia si in strainatate, implicat in asociatii, fundatii, academii, ordine, politica nationala si regionala, filantropie, afaceri de familie si relatii internationale. Sunteti foarte cunoscut in lumea afacerilor si indepliniti cele zece criterii ale noastre, plus trei speciale: etica olimpica, valorile sportului si reprezentarea Italiei in lume. Prin ur...”
Drumul spre torta olimpica: o alegere neasteptata
In ciuda increderii reduse in propriile abilitati sportive, selectia a existat si s-a dovedit decisiva pentru viata sa. Candidaturile pentru purtarea tortei nu erau o formalitate prerogativa, iar alegerea sa a surprins chiar si pe cei din anturaj. El insusi descrie convorbirea telefonica care a schimbat cursul evenimentelor: a fost vizibil un act de incredere in „etica olimpica” si in reprezentarea Italiei in lume, iar decizia finala a fost o confirmare a valorilor sale in comunitatea internationala.
Momentul convocator a fost primit intr-un cadru simbolic, iar scopul sau este sa onoreze memoria mamei sale si pe toti cei care i-au schimbat destinul. Odata cu torta pe care o va purta in cadrul festivitatilor Milano-Cortina, da glas unei istorii personale care transcende granitele nationale.
Impactul unei povesti despre identitate si solidaritate
Povestea lui Alexandru este, in esenta, una despre iubire, speranta si reprezentare. Adoptarea sa si alegerea ca purtator al tortei olimpice se fundamenteaza pe doua radacini clare: memoria celui care a oferit un viitor in ciuda unor momente dificile si angajamentul fata de valorile olimpice, invatate de la o mama lume deschisa catre oameni, indiferent de granite. Intr-un moment in care sportul devine un limbaj universal, experienta lui roman-italian rezoneaza cu ideea ca orice copil poate primi sansa de a visa, iar orasele si natiunile pot sustine acea sansa prin sprijin, empatie si responsabilitate sociala. Povestea lui ramane un exemplu viu despre oameni care, prin gesturi simple, pot deschide porti spre un viitor mai luminos.
